Eu sunt Deliciosul de Vaslui cu gust adevărat de pui.

Fiți bineveniți la mine pe blog!


23.07.2015

Deliciosul te-a învăţat să creşti mare

Mai țineți minte ce bine ne-am distrat în 2013? Sub deviza „Deliciosul te învaţă să creşti mare”, puiul mult iubit de cei mici, adică eu, a demarat în forţă campania de responsabilitate socială în două episoade, „Deliciosul te învaţă”. Așa am reușit împreună, cu mic, cu mare, să aflăm toate secretele unei alimentaţii sănătoase şi ale unui stil de viaţă echilibrat. Am reușit și să-i conving pe cei mici să mănânce legumele și fructele. Asta a fost destul de greu, însă m-am deghizat și n-au putut să-mi reziste.

Sub îndrumarea grijulie a mea, piticoții au învățat cât de ușor și distractiv este să mănânci sănătos, iar pe deasupra, au deprins pas cu pas rânduiala mesei, așa cum e scris în Cartea Bunelor Maniere, un mic abecedar cu pagini vesel colorate din care micii poznași au aflat ce au voie și ce nu în timpul mesei, învățând totodată o colecție nouă și frumoasă de poezii.

M-am documentat atunci și am aflat că activitatea de gătit este strâns legată de servirea mesei în familie, care potrivit studiilor de specialitate îmbunătățește  dinamica relației dintre un părinte și copilul său. De asemenea, prin implicarea sa directă în bucătărie, copilul își manifestă interesul pentru alimentația sănătoasă, dezvoltându-și treptat imaginația, dar și reale aptitudini de îndemânare. Deliciosul de Vaslui a încurajat și încurajează un regim alimentar echilibrat și transformă ritualul obișnuit de pregătire a mesei într-o activitate de familie, din care cei mari și cei mici învață împreună cum să mănânce corect, cu produse 100% naturale.

Ce-am mai făcut atunci?

Am scris o carte împreună cu puii de om, o carte cu 23 de reţete-poveste intitulată “Bucate ca-n poveşti”, care se adresează părinţilor, copiilor şi cadrelor didactice. Cartea este colectivă, autorii fiind chiar copiii preşcolari şi cadrele didactice din grădiniţele din Iaşi, Vaslui, Huşi şi Bârlad, sub îndrumarea unui referent ştiinţific.

Ce frumos a fost!
 

CATEGORII

ARTICOLE RECENTE

Cu noi, totul e CLAR! Vizitează noua pagină Q&A, cu toate întrebările de la voi și răspunsurile de la noi
Deliciosul de Vaslui - 19.04.2019

Din dorința de a te vedea corect informat, am creat o pagină specială, cu toate întrebările primite de la voi despre carnea de pui, însoțite de răspunsurile de la specialiștii noștri. Află tot ce vrei să știi despre carnea de pui, fii informat, fii câștigător!

[ ... mai mult ]

Campania „Limpede ca bună ziua” încurajează comunicarea transparentă, cu scopul de a demonta miturile industriei cărnii de pui
Deliciosul de Vaslui - 04.02.2019

Pentru a înțelege CLAR cum poți participa la concursul „Limpede ca bună ziua” cu premii săptămânale puse în joc, am creat un articol în care afli tot ce trebuie să știi despre acest concurs inedit, desfășurat în perioada 1 Aprilie-12 Mai 2019, ce are ca obiectiv încurajarea comunicării transparente, așa cum sunt și produsele Deliciosul de Vaslui în noul ambalaj.

[ ... mai mult ]

Brioșe cu piept de pui și cașcaval, un deliciu fără egal
Deliciosul de Vaslui - 21.03.2019

E limpede ca bună ziua că mâncarea delicioasă orice zi îți înseninează! Astăzi ți-am pregătit o rețetă de brioșe cu carne de pui, ușor și repede de făcut, pentru ca tu să ai mai mult timp pentru tine! Află rețeta și hai în bucătărie

[ ... mai mult ]

Newsletter
*Confirm că am peste 16 ani
*DA, sunt de acord cu prelucrarea datelor personale în scop de marketing
Deliciosul socializează
Facebook
g+
Youtube

© Deliciosul de Vaslui 2019. Toate drepturile rezervate. | ANPC