Eu sunt Deliciosul de Vaslui cu gust adevărat de pui.

Fiți bineveniți la mine pe blog!


23.11.2017

Gătește rapid și ușor pui suculent la cuptor

Ți-e poftă de un pui suculent la cuptor, gătit așa cum trebuie, cu legume alintat și bun gust asezonat? Dorința îți este îndeplinită, rețeta e pregătită, hai să mergem fuguța în bucutărie, să gătim cu veselie:

  • Ia un vas mai adânc, cum ar fi o tavă, o oală sau cratiță termorezistentă și pune în el morcovi tăiați rondele, ceapă tăiată în bucăți mari, roșii cherry, o lingură de ulei, 100 de mililitri de vin alb sau rose și câteva rămurele de cimbru.
  • Peste toate acestea așază un pui Deliciosul de Vaslui .
  • Condimentează puiul cu sare grunjoasă și piper la interior și la exterior, apoi pune frumușel și un cubuleț de unt.
  • Ia o bucată de hârtie de copt pe care o șifonezi, apoi o așezi direct peste pui pentru a împiedica evaporarea.
  • Așază un capac peste vas și pune-l în cuptorul încălzit la 150 de grade.
  • După 45 de minute ia capacul și foaia de copt, stropește cărnița cu zeama în care stă și mărește temperatura tare tare, la 190 - 200 de grade Celsius.
  • Mai ține vasul în cuptor 10-12 minute, cât să se rumenească frumos puiul. Carnea va ieși zemoasă și delicioasă, crusta crocantă și gustoasă.

După ce puiul l-ai gătit și masa ai pregătit, cheamă-i pe toți cei dragi la tine, împreună să vă distrați bine bine.
Aștept poze pe facebook să văd cum ți-a ieșit, cât de arătos m-ai gătit!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

Mai mult

19.10.2017

Pentru zile speciale: pui umplut cu smochine și migdale

Toamna ne-a adus în dar atât de multe legume sănătoase și pline de foloase, încât m-am gândit cum să le mai valorificăm, specialități să încercăm, mai ales când pe cel drag vrem să-l alintăm. Și cum eu sunt un pui cu minte, zilele astea m-am documentat și uite așa o rețetă specială de toamnă am aflat.

O rețetă ușor de preparat pentru un fel principal elegant

Ideală pentru o seară romantică sau pentru o masă în familie, ca cei mici să fie mândri tare de tine, bucătarul cel vestit, care cu drag ceva diferit de gustos le-a gătit:


Ingrediente de cumpărat

  • 4 pulpe pui Deliciosul de Vaslui dezosate și fără piele
  • 400 g fasole verde
  • 16 roșii cherry tăiate în sferturi
  • 1 ceapă roșie tăiată feliuțe
  • 45 g migdale tocate
  • zeama de la o lămâie și coaja rasă
  • 1/2 linguriță muștar
  • 60 ml ulei de măsline
  • 5 smochine tocate
  • sare și piper după gust 


Condimente naturale de adăugat

  • 1 lingură rozmarin tocat
  • 3 lingurițe capere tocate
  • 1/2 legătură de pătrunjel tocat


Pași de urmat

  • Adaugă într-un bol migdalele și smochinele tocate, caperele, rozmarinul și coaja de lămâie. Pune sare și piper după gust.
  • Așază fiecare pulpă de pui  între două bucăți de folie alimentară și aplatizeaz-o cu un sucitor.
  • Condimentează carnea de pui cu sare și piper și presoară oleacă de ulei de măsline.
  •  Împarte umplutura pe fiecare bucată de carne și rulează. Învelește ruladele rezultate în folie alimentară și ține-le la frigider cel puțin 3 ore.
  • Scoate ruladele din folia alimentară, prinde-le cu o scobitoare și taie capetele care depășesc grosimea ruladei.
  • Prăjește-le în puțin ulei de măsline, la foc mediu spre mare, câte 5 minute pe fiecare parte, până când se rumenesc.
  • Pune-le într-o tavă și lasă-le la cuptorul încins (180° C) timp de 20 de minute. Nu uita să le întorci.
  • Așază într-o altă tavă roșiile cherry, stropește-le cu ulei de măsline și asezonează-le cu sare și piper. Coace-le în partea inferioară a cuptorului timp de 10 minute (până se înmoaie).
  • Scoate pulpele de pui din cuptor, aranjează-le pe un platou, acoperă-le cu folie de aluminiu și lasă-le 5 minute.
  • Pune fasolea verde 3 minute în apă clocotită și scoate-o apoi în apă cu gheață.
  • Amestecă muștarul cu 2 linguri ulei de măsline, 2 linguri zeamă de lămâie, adaugă fasolea verde, ceapa, pătrunjelul și amestecă bine.
  • Taie bucățele puiul umplut și servește-l cu fasolea verde și roșiile coapte.

Aștept să îmi scrii pe facebook dacă ți-a plăcut rețeta mea, dar și poze îmi poți arăta, să văd cât de arătos ți-a ieșit și cum familia ți-ai fericit!
Sursă rețetă și poză: taste.com.au

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

14.09.2017

Pachețel delicios pentru puiul de om studios

Cum școala a început, m-am gândit să vin fuguța cu idei de pachețel pentru cel mic, ca să crească mare și voinic, de tine să fie răsfățat, să aibă spor la învățat.
Cu o gustare sănătoasă, pregătită simplu și ușor, piticotul va avea forță mare:

Idei de pachețel de la Delicios:

1. Un puișor Delicios, un sandviș sățios

Cu siguranță un sandviș în formă de puișor îi va fi pe plac, mai ales dacă eu îi sunt drag. Gătește-l cu piept de pui delicios, asezonează-l cu legume proaspete din grădină pentru un gust și mai savuros.
În caserolă pune-i ca desert pufuleți și un măr arătos, roșu și gustos.

Deliciosul de Vaslui-Idee de Pachețel

2. O pulpă de pui la cuptor, la școală să aibă spor

Dacă sandvișul nu îi place tare, am o altă idee: ce-ai zice de o pulpiță de pui delicioasă, gătită la cuptor sau în tigaie? De o gătești cu mine, știi doar că e ușor tare.
Nu uita de fructele colorate, cel mic are nevoie de energie și de o doză de veselie.

3. Pârjoluțe gătite ca la carte, pachețel ca-n cartea de bucate

Pârjoluțe delicioase pentru zile de școală frumoase. Gătește-le cu mine repejor sau de nu ai timp, caută-l pe Fomică la raft și scapă de gătit, ca tu să ai mai mult timp de petrecut cu familia.
Dacă celui mic îi plac animăluțele, cheamă-le și pe ele în pachețel ca el să zâmbească când va deschide caserola frumușel. 

4. O rulată de piept de pui, delicioasă cum alta nu-i

Îți place să gătești și pe cel mic vrei să-l uimești? Gătește-i o ruladă de pui simplă sau cu spanac, care sigur îi va fi pe plac.
Lasă-ți imaginația să zboare și creează din fructe ornamente, celui mic să-i oferi amuzante momente. Eu am făcut o portocală cochetă, cu creastă și baghetă. Tu mă poți face pe mine așa cum mă vezi tu, ce zici?

Deliciosul de Vaslui Idee de Pachețel

Implică-l și pe cel mic în pregătirea pachețelului, să se simtă cu folos și pentru tine un ajutor prețios.
 
Care dintre ideile mele de pachețel ți-a plăcut cel mai mult?
Să-mi arăți poze pe facebook, cu pachețelul gata pregătit și cu puiul de om fericit.

Sursă imagini: pinterest.com

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

03.08.2017

Împletita cu piept de pui și spanac sigur îți va fi pe plac

Împletita o gătim, familia o înveselim

Din cartea de bucate am venit c-o noutate: o rețetă delicioasă, pe placul tuturor celor din casă: plăcintă cu piept de pui și spanac, sănătoasă și cu umplutură gustoasă.
Perfectă de pus pe masă sau pentru pachețelul de amiază:

Ingrediente de adunat pentru aluat:

  • 300 g făină
  • 1 cubuleț de drojdie
  • 1 lingură de smântână
  • 200 ml lapte
  • 100 ml ulei
  • sare după gust
     

Pentru umplutură:

  •  carne de pui tocată din piept Deliciosul de Vaslui
  • 100 g spanac
  • 2 cepe tocate foarte fin
  • 1 lingură de smântână
  • sare și piper după gust

Pași de urmat:

Pasul 1: Pentru prepararea aluatului, dizolvăm drojdia cu puțin lapte călduț și o adăugăm peste făină.
Pasul 2: Frământăm ușor, adăugând pe rând celelalte ingrediente. Trebuie să rezulte o cocă pufoasă.
Pasul 3: Se lasă la dospit timp de 30 de minute.
Pasul 4: Pentru umplutură, amestecăm spanacul cu ceapa, cașcavalul, smântâna și pieptul de pui.
Pasul 5: Condimentăm cu sare și piper după gust.
Pasul 6: Jumătate din cantitate o întindem până iese o foaie rotundă și o așezăm la baza tăvii (după ce aceasta a fost unsă cu puțin unt).
Pasul 7: Peste foaie adăugăm umplutura, care va fi acoperită cu cealaltă foaie, realizată din jumătatea ce a rămas din aluat.
Pasul 8: Pentru a-i da o formă frumoasă, așezăm un pahar cu gura în jos în centrul tăvii și crestăm aluatul.
Pasul 9: Răsucim fâșiile de aluat de trei ori, apoi ungem cu gălbenuș de ou și presurăm susan.
Pasul 10: lntroducem la cuptor, la temperatura de 180 de grade, până când va căpăta o culoare aurie.

Cu așa bucate ca-n povești lumea să o tot cinstești: o plăcintă care va fi apreciată, servită ca dejun sățios și gustos, dar și ca aperitiv inedit pentru musafiri.

Sărut mâna pentru masă c-a fost bună și gustoasă!
Mulțumim și pe facebook vă poftim!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui
 

07.07.2017

Gătește Sălățica delicioasă pentru o vară răcoroasă

Rețeta de azi este ideală pentru zilele călduroase, când îți dorești gustări sănătoase, dar și sățioase. Salata cu piept de pui e delicioasă, nici nu e nevoie să faci căldură în casă.Utilă îți este rețeta ca să îți păstrezi silueta, în plus, o faci repede repejor și foarte ușor:

Ingrediente de cumpărat:

  • 1 piept de pui Deliciosul de Vaslui
  • 1 țelină mare
  • linguri de maioneză
  • 2 castraveți murați
  • sare și piper după gust
  • pătrunjel


Pași de urmat:

Pasul 1: Curăță țelina de coajă dă-o prin răzătoarea mare.    
Pasul 2: Pune pieptul de pui la fiert în apă cu sare, apoi taie-l mărunt. Poți folosi  cubulețe din piept de pui Deliciosul de Vaslui ca să-ți fie mai ușor.
Pasul 3: Separat, taie castraveții și amestecă-i cu puiul și țelina.
Pasul 4: Adaugă maioneza și câteva fire de pătrunjel, amestecă bine și condimentează după gust.
Pasu 5: Las-o la rece pentru 15 minute, întrucât este ideală de servit rece.

Cine își dorește o salata fină, repejor de pregătit pentru musafiri, poate adăuga la salată puțin ananas din conservă, după care să o condimenteze cu piper alb. Musafirii vor fi mulțumiți și bine hrăniți.
Când gătești cu mine ai spor, orice pregătești este ușor!

Tu ce rețete ideale pentru vară mai știi? Te aștept să-mi scrii pe facebook!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui 
 

02.06.2017

Gătește delicios și câștigă multicooker-ul cu folos

Să bucătărești e mai ușor când ai în casă multicooker-ul minune: îți oferă o mână de ajutor și face precum se spune: poți găti de toate cu el, e profesionist de fel: prepară de toate pentru toți, pentru copii și pentru soți.

Beneficii are de oferit, mâncăruri savuroase de pregătit:

  • Poți găti mâncare la aburi, înăbuși, fierbe, coace și prepara rețetele tale manual (datorită programelor presetate).
  • Mâncarea este delicioasă și savuroasă de fiecare dată (datorită funcției de încălzire 3D).
  • Câștigi timp și energie, iar tu poți sta mai mult cu familia.
  • Gătești ușor și rapid orice ți-e poftă pentru tine și cei dragi.

Orice ți-ai propune îți gătește de minune!
Doar ai încredere în el, îți prepară orice fel!
 
Pentru a te convinge mai bine că-ți gătește precum se spune, iată și o rețetă delicioasă, pe placul tuturor celor din casă:

Friptură de pui în bere

Ingrediente:

  • 1 kg carne de pui Deliciosul de Vaslui (pulpe și piept)
  • 100 ml ulei
  • 150 ml bere
  • piper, boia de ardei dulce, cimbru (după gust)
  • 1 căpățână de usturoi
  • 2 foi de dafin
     

Pași de urmat:

Pasul 1: Porționează carnea de pui în bucățele (pentru a putea să le amesteci în vasul multicooker). Pentru a-ți fi mai ușor, poți folosi carne de pui Deliciosul de Vaslui gata porționată: pulpe de pui superioare dezosate fără piele și cubulețe de piept de pui.
Pasul 2: Condimentează bucățelele de carne după gust.
Pasul 3: Pune uleiul în vasul aparatului, conectează aparatul la curent și setează programul Fry pentru 10 minute.
Pasul 4: După 2 minute adaugă carnea și las-o să se rumenească. Amestecă din când în când.
Pasul 5: După ce timpul s-a scurs, adaugă berea, foile de dafin, pune capacul și setează programul Stew pentru 30 de minute.
Pasul 6: Curăță usturoiul și pisează-l bine. Asezonează-l apoi cu condimente.
Pasul 7: Scoate vasul din aparat, adaugă usturoiul pisat și amestecă din nou.
Pasul 8: Pune-l înapoi în aparat, setează 10 minute programul Fry. Învârte carnea din când în când.

O friptură cu gust bun, gătită ca la ceaun.
Dacă și tu îți dorești un aparat multicooker, participă la concursul meu „Pui făcut în toate felurile” și câștigă premiul cel mare!

Înscrie-te în concurs cu bonul fiscal

Gătește-mă în fel și chip până pe 9 iunie!
Nu uita, mai multe produse din carne de pui Deliciosul de Vaslui, mai multe șanse de câștig. Mult succes!  
 

28.04.2017

Trucuri pentru un grătar delicios

Ziua muncii a sosit, iar eu două rețete pentru un grătar pe placul tuturor am pregătit. Înainte să plecăm la grătar împreună, ia ingredientele repejor și le adună:
 

Grătarul alintat în vin are gustul cel mai fin

Ingrediente de adunat:
  •  Mix pentru grătar Deliciosul de Vaslui
  •  vin roşu
  •  jumătate de pahar de ulei de măsline
  •  un sfert de pahar de sos de soia
  •  un praz tăiat rondele
  •  doi căţei de usturoi
  •  două linguriţe de zahăr brun

Pași ușor de urmat:

Pasul 1: Pune într-un bol toate ingredientele și amestecă bine.
Pasul 2: Adaugă cărnița de pui Deliciosul de Vaslui.
Pasul 3: Lasă carnea la macerat în frigider cel puţin patru ore.
Pasul 4: Întoarce fiecare bucăţică de pe o parte pe alta pentru ca macerarea să fie uniformă.
Pasul 5: Scoate carnea cu cel puţin o oră înainte să o așezi pe grătar.

Indiferent dacă celor dragi ție le place mai mult pieptul de pui, pulpele sau aripioarele, această rețetă va fi un deliciu garantat, vei pregăti un grătar minunat!
 

Pentru un grătar gustos, gătește cărnița de pui cu unt cremos

Ingrediente de adunat:  
  •  Mix family grill Deliciosul de Vaslui
  •  sare kosher și sare de mare
  •  bere
  •  ulei de măsline
  •  căței de usturoi
  •  unt nesărat

Pași iute de urmat:

Pasul 1: Lasă carnea în bere timp de 5-10 minute.
Pasul 2: Condimentează cărnița de pui Deliciosul de Vaslui cu sare Kosher înainte să o pui pe grătar.
Pasul 3: Unge fiecare bucată cu ulei pe măsline, apoi freac-o cu usturoi.
Pasul 4: Așază carnea de pui pe grătar și presară pe ea sare de mare.
Pasul 5: Când carnea este făcută, unge-o cu puțin unt pe ambele părți.

Cu așa ingrediente vestite, bucățelele de carne de pui vor fi inedite.

Alte trucuri de probat:

2-3 linguri de cafea

Dacă îți place cafeaua la nebunie și ți-ai dori o experiență culinară savuroasă, atunci ia și cafeaua ta preferată cu tine de acasă. Freacă bucățile de carne cu 1-2 linguri de cafea, apoi așază-le pe grătar. Gustul va fi garantat, pe cuvânt de Delicios!

gemuri și jeleuri

Un truc ideal pentru a-i mulțumi pe puii de om la masă: prepară-le sosul preferat cu ajutorul gemurilor și jeleurilor făcute în casă. Dulce și delicios, un sos ideal pentru orice mic pofticios.

Dacă ți-e poftă și de frigărui de pui, află rețeta mea.

Haideți cu toții la masă, astăzi natura ne e casă, să petrecem împreună, să ne bucurăm împreună!
Aștept să-mi scrii pe facebook cum te-ai distrat de 1 mai.

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui
 

10.03.2017

Pui făcut în toate felurile, pentru toate gusturile

Câte gusturi există, atâtea feluri în care să mă poți găti. Și cum aproape mă gătesc singur, orice preparat din cărniță de pui Deliciosul de Vaslui vei alege, te vei bucura de gustul adevărat de pui și de o plăcută experiență gustativă.
Astăzi, vom descoperi împreună mai multe feluri în care mă poți pregăti, pentru ca toți cei dragi ție să fie fericiți, dar și bine hrăniți.
Gătește-mă în toate felurile, pentru toate gusturile, simplu și rapid!

1. Gătește ca un bucătar Deliciosul la grătar

Pregătește pentru familia ta o masă gustoasă și sănătoasă. Dacă ai pofticioși în casă, nu-i încuraja să iasă în oraș la masă. Mai bine gătește-le rapid un grătar de pui Deliciosul de Vaslui, făcut exact pe gustul lor: aromat, crocant sau puțin condimentat.

2. Gătește ușor Deliciosul la cuptor

Știu că ești un om ocupat, iar dacă într-o zi ești obosit, mă ai pe mine lângă tine, să îți ofer o doză de energie. Știi că mă gătesc aproape singur, de aceea tu trebuie doar să așezi cărnița de pui Deliciosul de Vaslui în tăviță, după ce ai condimentat-o după pofta inimii, și să o bagi la cuptor. Cât ai zice pui, friptura va fi gata. Vei vedea cât de binedispus vei fi și încă o porție vei mai dori.

3. Deliciosul cuburi, pui sănătos la aburi

Dacă jumătatea ta delicioasă este la dietă sau dacă îți dorești pentru cei mici bucăți de pui suculent, Deliciosul de Vaslui la aburi este felul ideal pe care să-l gătești așa cum poftești. O metodă ușoară de gătit cu care îi poți surprinde mereu pe cei dragi cu ceva diferit. Ca să obții satisfacție deplină, alege gustul adevărat de pui al Deliciosului de Vaslui. Știi și tu că atunci când mănânci sănătos, te dezvolți armonios și crești mare și frumos.

4. Gătește cu mult haz Deliciosul la aragaz

Când weekend-ul a venit și nu prea ai chef de gătit, ci îți dorești să petreci cât mai mult timp în familie, Deliciosul îți vine în ajutor. În timp ce stați voi de vorbă de-ale voastre, pune cărnița de pui la foc pe aragaz. Și uite, fuguța, cât aranjați masa, ciorbița e gata. Nu uitați să spuneți „Sărut mâna pentru masă”. Cu burtica plină și bine așezată, distracția va fi deplină.

5. Gătit cu gust bun Deliciosul la ceaun

Amintește-ți de mâncarea gustoasă gătită pe plită la bunici, învârtind cărnița de pui într-un ceaun bine încins. Oferă-ți această bucurie, ție și celor dragi, și adu-le în farfurie amintiri delicioase despre copilărie și mese cu bucate alese.

6. Gătește Deliciosul variat cu un inteligent aparat

Cu siguranță ai auzit de aparatele de gătit care te ajută să pregătești rapid și ușor orice fel de mâncare de care ți-e poftă. Când ai mâncăcioși în casă și vrei să-i chemi repede la masă, cu un astfel de aparat îi vei mulțumi garantat.

Dacă încă nu ai un aparat multicooker, cumpără cărnița de pui Deliciosul de Vaslui și înscrie-te în concursul meu, „Pui făcut în toate felurile”!
Poți câștigă marele premiu și alte zeci de alte premii, care te vor ajuta să gătești pe placul tuturor celor de acasă. Mult succeeees!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

27.01.2017

Omul de zăpadă cu pălărie, veselie-n farfurie

Cu puțină măiestrie
Vei pregăti în farfurie
Un om de zăpadă drăguț,
Delicios, dar și grăsuț.
Să-i facem îndată
Haină fără zăpadă,
Din ingrediente gustoase
În plus, și sănătoase.
Legume și piept de pui
Deliciosul de Vaslui.
 Vei vedea că nu e greu
Să gătim un altfel de antreu.
Piticii sunt poftiți și ei,
Cu inventivele lor idei.
Împreună să dăm viață  
Personajului de gheață!

 

Listă de ingrediente sănătoase:

  • 1/2 piept de pui Deliciosul de Vaslui
  • 1 cartof
  • 2 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 2-3 castraveți murați
  • 3-4 linguri maioneză (făcută de casă)
  • sare și piper (după gust)

Pentru decor:

  • câteva măsline negre feliate (sau înjumătățite)
  • bucățele de morcov (sau feliuțe de gogoșari)
  • albuș de ou fiert dat pe răzătoare

Pași de urmat cu zburdălnicie:

Pasul 1: Pune pieptul de pui Deliciosul de Vaslui la fiert în apă cu sare. Când este aproape fiert, adaugă legumele sănătoase, spălate și curățate.

Pasul 2: După ce au fiert suficient, scoate legumele și pieptul din oală. Lasă totul la răcit într-un recipient, apoi porționează cu mâinile tale îndemânatice legumele în cubulețe simpatice.

Pasul 3: Începe să tai și castraveții murați, după care adaugă-i lângă celelalte ingrediente.

Pasul 4: Într-un vas înalt pregătește maioneza. Foloșește un gălbenuș fiert și unul crud, o linguriță de muștar și ulei. La sfârșit, stropește cu un pic de suc de lămâie.

Pasul 5: Într-un bol încăpător amestecă toate ingredientele cu maioneză. Adaugă sarea și piperul după gust, amestecă bine toată compoziția, apoi o poți așeza pe o farfurie.

Pasul 6: Acum e momentul să-i implici și pe cei mici, împreună cu ei dă viață omului de zăpadă și lasă-ți imaginația să zboare. Folosiți albușul de ou dat pe răzătoare pentru haină, bucățile de morcov (sau gogoșarii) pentru nas și măslinele negre pentru ochi, năsturei, gurița și, bineînțeles, pălărie, ca să fie veselie în farfurie.

Poftă mare, delicioșilor! Vă aștept pe facebook, cu mic, cu mare, să-mi arătați cum v-a ieșit!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

16.12.2016

Cu gust adevărat de pui, gătește Toba Deliciosului

Gătitul în familie pare o joacă,
Când sarcinile încep să se-mpartă,
Iar prichindeiii contribuie și ei
Cu jucăușele lor idei.
De nu ați ghicit ce, aflați acum:
Tobă de pui, dar nu oricum,
Ci cu drag și muuult spor,
De zâmbești, totul e ușor.

 

Dar să nu stăm degeaba,
Îndată să-ncepem treaba,
Tradițional românesc să gătim,
Pentru Crăciun să ne pregătim.
Într-o familie de Delicioși,
Cu toții sunt trebuincioși,
Dornici să facă treabă bună
Și să se distreze împreună!

 

Sunt atât de încântat că vom pregăti masa de Crăciun!
Pare-mi-se că în apropierea sărbătorilor, atunci când familiile se adună, cărnița de pui este și mai gustoasă, cred că de la voia bună.
Ia să văd... câte familii simpatice sunt chiar acum împreună în bucătărie, ca să facem treabă bună?

Listă cu ingrediente zâmbărețe

- 1 pui întreg Deliciosul de Vaslui
- 30 g de gelatină
- 2 căței de usturoi
- sare și alte condimente după gust
- ceapă mărunțită și nuci prăjite (pentru un gust delicios de aromat)

Munca împărțită e pe jumătate făcută:

1.    Tata porționează carnea de pui delicioasă în bucăți potrivite.
2.    Mama le asezonează cu sare și alte condimente numai de ea știute, le lasă frumușel să se înăbușe la foc mititel (într-o tigaie fără ulei sau alte grăsimi).
3.    Puiul de om dă o mână de ajutor și pune gelatina în apă caldă, o lăsă până se dizolvă complet.
4.    Mami & Tati: După ce s-a înăbușit carnea în suc propriu (circa 35 de minute), tata o scoate, iar, după ce se răcește suficient, mama o dezosează.
5.    Împreună: Prichindelul, voios de fel, amestecă ușurel carnea și supa rezultată cu gelatina, iar cei mari toarnă compoziția într-o sticlă de plastic și o pun la frigider. Dacă vreți să experimentați un gust nou, puteți adăuga nuci și ceapă mărunțită rumenite în prealabil.
6.    Mami & Tati: Când totul e gata, iar toba a stat suficient timp la rece, tata îndepărtează sticla cu grijă, iar mama așază toba pe o farfurie măricică cât o pălărie.

Ați văzut? Gătitul în familie e o bucurie, când muncim cu voioșie.

Poftiți de vă desfătați împreună și nu uitați să-mi scrieți pe facebook!

Abia aștept să văd cum v-a ieșit.

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

13.12.2016

Salată „Cobb” cu piept de pui

Salata Cobb cu carne de pui Deliciosul de Vaslui este o salată răcoroasă, ușoară dar sățioasă, ce necesită puțină prelucrare termică.

Te invităm să urmărești filmulețul video pentru a afla povestea sălății, lista ingredientelor, dar și modul ei de preparare.

Ingrediente:

•    300-400 g piept de pui Deliciosul de Vaslui
•    150 g bacon
•    2 avocado
•    2 roșii
•    150 g brânză albastră (roquefort)
•    3 ouă fierte tari
•    1/2 legătură pătrunjel
•    2 linguri cu vârf de ceapă tocată (sau ceapă verde)
•    50 ml oțet de vin roșu
•    sare și piper (după gust)
•    1 linguriță de muștar
•    1 linguriță sos worcester
•    1 cățel de usturoi
•    50 de ml ulei de măsline extravirgin
•    salată verde (sau un amestec de salată)

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

13.12.2016

Chișcă de Pui

Cine-a mai pomenit un caltaboş din pui?
Odată ce-ai gătit, la prieteni să spui!
Nu trebuie să-și pună pofta-n cui,
Căci ai pregătit Chișca Deliciosului!

Deliciosul de Vaslui s-a gândit să realizeze din carne de pui această rețetă tradițională moldovenească și să v-o ofere în preajma sărbătorilor.
Am realizat o variantă mai ușoară decât chișca tradițională din carne de porc, dar la fel de consistentă și gustoasă, sperăm să vă placă.

Ingrediente:

•    1 pui întreg Deliciosul de Vaslui de 1,5 kg
•    200 g orez cu bob rotund spălat și uscat
•    500 g ceapă
•    1 linguriță de cimbru
•    1 linguriță de sare
•    1 linguriță de piper
•    40 ml ulei
•    1/2 legătură de pătrunjel verde

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

13.12.2016

Cârnăciori din Carne de Pui

Dichiseşte de gală masa de Crăciun
Cu „sfori” de cârnăciori, răsucite-n Ajun.
Şi dacă vrei ospăţul la toţi să pice bine,
Tu fă-i din Delicioşi, că n-au deloc grăsime!

Cârnăciori gustoși din carne de pui, fără niciun adaos de carne de porc. Sunt ușor de digerat, de aceea sunt recomandați și persoanelor care țin dietă.

Ingrediente:

•    1 kg pulpe de pui dezosate Deliciosul de Vaslui
•    100 de grame de bacon
•    200 de ml de supă de pui rece, nedegresată
•    1 lingurită sare
•    1 linguriță piper
•    1 linguriță paprika
•    2 căței de usturoi

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

13.12.2016

Pate din Ficat de Pui

Ți-e dor de-un dejun sănătos?
Încearcă un pate gustos!
Nu din acela de pe raft,
Ci în casă „fabricat", cu 80% ficat!

Deliciosul de Vaslui vă oferă o rețetă de pate din ficăței de pui fără aditivi alimentari, doar cu ingrediente naturale.  

E un deliciu ce-ți propun,
Ideal pentru micul dejun!

Ingrediente:

•    500 g Ficăței de pui Deliciosul de Vaslui
•    150 g unt + 50 g unt topit
•    1-2 cepe (2 dacă sunt mici)
•    1 cățel de usturoi
•    1/2 linguriță sare
•    piper și nucșoară rasă (după gust)
•    1 foaie de dafin
•    150-200 de ml de supă foarte concentrată (gelatinoasă)
•    40 ml de coniac
•    1 linguriță paprika dulce
•    1 linguriță zahăr

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

13.12.2016

Terină de Pui cu Merișoare

Ușor atenția captează,
Cu rar deliciu îi tratează:
Terină de pui gustoasă
Și-ţi vor reveni la masă!

Terina de pui este un aperitiv gustos și arătos care poate înlocui cu succes mezelurile din comerț. Aceasta este făcută din piept de pui. Deliciosul de Vaslui și este o alternativă sănătoasă pentru o masă frumoasă.  

Ingrediente:

•    1 Piept de pui Deliciosul de Vaslui
•    500-600 g Pulpe de pui Deliciosul de Vaslui
•    60 g de merișoare (sau alte fructe deshidratate)
•    2 gălbenușuri de ou
•    2 cepe
•    50 g de unt
•    40 ml de coniac
•    1 ramură mică de rozmarin
•    nucșoară răzuită
•    usturoi granulat
•    paprika
•    sare și piper (după gust)

Poftă mare tuturor!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

28.11.2016

Răcitură de Pui

Răcitura dansatoare,
Făcută dintr-un pui,
Gătită în zi de sărbătoare,
E gustarea ce-ți propui!

Răcitura este una dintre cele mai gustoase și iubite rețete în perioada sărbătorilor, iar datorită cărnii de pui aceasta are mai puține grăsimi și este mai ușor de digerat.

Ingrediente:

•    1 pui întreg Delicosul de Vaslui
•    2 morcovi
•    1 rădăcină de țelină
•    1 linguriță de sare
•    1 linguriță boabe de piper
•    3-4 foi de dafin
•    usturoi după gust
•    20 g gelatină granulată

Vă dorim poftă bună!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

28.11.2016

Plăcintă Umplută cu Carne de Pui

Cauţi pentru pachet o gustare?
Să alinți gurmandul mare și cel mic să crească voinic?
Poftim idee super tare! Plăcintă cu carne de pui pe gustul orișicui!
O gustare perfectă pentru a fi luată la serviciu sau la școală.
Pregătește pachețelul că sună clopoțelul!

Aluat:

•    500 g făină
•    20 g drojdie
•    1 linguriță de sare
•    2 lingurițe de zahăr
•    300 ml apă călduță
•    4 linguri de ulei

Umplutură:

•    500 g de Piept de Pui Deliciosul de Vaslui
•    1 ceapă
•    1 cățel de usturoi
•    250 g ciuperci
•    1-2 ardei roșii
•    250 g de mozzarella sau cașcaval
•    200 g smântână (12%grăsime)
•    cimbru și pătrunjel proaspăt
•    sare și piper (după gust)
•    2 linguri de ulei

Vă dorim poftă bună!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

28.11.2016

Galantină de Pui

Să dezosezi un pui nu-i capăt de țară.
Cu grijă și răbdare e chiar muncă ușoară.
De-ți surprinzi musafirii c-un aperitiv de pui,
Îi vei cuceri, maestră la gătit te vor numi, deci, ce spui?

Acest aperitiv este perfect atunci când vrei să organizezi un bufet rece, însă poate fi servit și călduț, alături de o garnitură.    

Ingrediente:

•    1 Pui Deliciosul de Vaslui (1,5-2 kg)
•    800 g de Piept de Pui Deliciosul de Vaslui
•    1 ceapă
•    1 cățel de usturoi
•    100-150 g roșii deshidratate
•    4 linguri de pesmet
•    1 ou
•    200 g șuncă feliată subțire
•    2-3 frunze de țelină
•    2 linguri de sos worchester
•    2 linguri de ulei de măsline
•    2 linguri rase de paprika
•    sare și piper (după gust)

Pentru informații suplimentare vă invităm să urmăriți filmulețul.

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

28.11.2016

Pernuțe Din Piept De Pui

Când cei mici vor acadele,
Nu le pune pofta-n cui.
Înveselește-le zilele,
Gătește „nuggets de pui"!

Aceste pernuțe din piept de pui Deliciosul de Vaslui sunt suculente, și, deși sunt gătite la cuptor, au învelișul la fel de crocant și de gustos, ca al celor prăjite în ulei.
Chicken nuggets în varianta light nu conțin grăsimi și sunt pe gustul oricui. Răsfață-i și pe cei mai, și pe cei mici, ce zici?

Ingrediente:

•    600 g Piept de pui Deliciosul de Vaslui
•    1 pahar de 150 ml lapte
•    2-3 ouă întregi
•    5 linguri de făină
•    150 grame pesmet din pâine proaspătă
•    100 g de parmezan
•    2 linguri ulei
•    sare și piper (după gust)

Vă dorim poftă bună!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

28.11.2016

Drob De Pui în Crustă de Aluat

Ingrediente:

•    500 g ficăței de pui Deliciosul de Vaslui
•    500 g piept de pui Deliciosul de Vaslui
•    4 ouă
•    4 linguri de pesmet
•    6-7 fire de ceapă verde
•    3 căței de usturoi
•    2 morcovi
•    1 legătură de mărar
•    1/2 legături de pătrunjel
•    1 lingură ulei de măsline
•    30 g de unt
•    sare și piper (după gust)

Pentru crusta de aluat:

•    300 g de făină
•    70 g de unt
•    1 ou
•    1 praf de sare
•    apă rece (până la formarea unui aluat potrivit)

Vă dorim poftă bună!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

02.09.2016

Gătitul poate fi o joacă de Delicios

Îndrăznește să joci meci în farfurie, mâncând cu bucurie Pifteluțe aurite din pui!

Astăzi, eu sunt pus pe treabă
Hai și voi, haideți în grabă!
Munca de-o vom termina,
Cu poftă vom savura.
După cum prea bine știți,
Vă sunt alături când  gătiți.
Așadar, veseli vom face
Pifteluțe mici, dibace
Rotunjoare și frumoase,
De necrezut de delicioase
Și  puse pe multă joacă
Tuturor o să le placă!

 

Gata cu vorbăria...
Pregătită-i bucătăria?  

Dacă nu, haideți la cumpărături:

- 500 g de piept de pui Deliciosul deVaslui
- 100 g morcov
- 100 g cartofi
- 100 g țelină
- 1 legătură de pătrujel
- 2 ouă
- usturoi
- sare și piper

Bucătăria va  fi spațiul nostru de joacă!

Pasul 1. Cu puteri de super erou, tocați  pieptul de pui și puneți-l  într-un bol.
Pasul 2. Fierbeți legumele, apoi lăsați-le să se răcească și cu ajutorul unei răzătoare, încercați să le faceți mici, mici.
Pasul 3. Amestecați repejor pieptul de pui tocat cu legumele, bateți, bateți cu spor cele două ouă până se vor face spumă și adăugați-le în compoziție.
Pasul 4. Tocați cu atenție pătrunjelul și usturoiul și presărați-le în compoziție. Sarea și piperul, după cum bine știți, se adaugă după gust.  
Pasul 5. E aproape gata... Amestecați compoziția obținută pentru omogenizare și lăsați-o ca și cum ați fi uitat de ea cel puțin 15 minute pentru mai multă savoare, apoi, începeți să formați biluțe pe care le dați de-a dura în  uleiul fierbinte.

Trucuri:

Pârjoluțele sunt la fel de delicioase și în cuptor pe hârtie de copt pentru ca grăsimile să nu vă afecteze doza de energie. Cu o salată de varză, bucuria va fi deplină!
O compoziție preparată cu 3 ore înainte vă va face papilele gustative să danseze mai intens.
Cu cât sunteți mai haioși, deveniți mai delicioși! ☺

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

08.07.2016

MIC DEJUN DELICIOS: rulouri de omletă cu pui

Ne trezim de dimineață
Cu poftă de viață.
Ne spălăm, pe dinți, pe față
Și plecăm la piață.

Ne schimbăm de pijamale,
Salutăm pe cine iese-n cale,
Ne chemăm și ajutoare,
Dacă e bagajul mare.

Lista de cumpărături:

•    piept de pui dezosat Deliciosul de Vaslui (200 g)
•    2 cepe roșii
•    ulei de măsline (200 ml)
•    2 legături de ceapă verde
•    8 ouă
•    50 g măsline
•    100 g cașcaval ras
•    sare + piper

Ne-a sărit și somnul după cumpărături, așa că ne apucăm de gătit cu spor și cu Deliciosul de Vaslui.

Iată care sunt pașii:

Pasul 1: Carnea de pui se tare fâșii și se prăjește cu ceapa roșie, tăiată mărunțel înainte.

Pasul 2: Condimentăm potrivit, după gustul fiecăruia, cu sare și piper.

Pasul 3: Facem 4 foi de omletă, fiecare din câte 2 ouă, amestecate cu ceapă verde tăiată tot mărunțel, măsline, sare și piper.

Pasul 4: Lăsăm omletele să se răcească, apoi le umplem cu ce am pregătit la „Pasul 1”, carnea de pui. Este foarte simplu ce facem aici, aproape ca la clătite.

Pasul 5: Pachețelele (rulourile) pregătite se pun într-un vas termorezistent și se bagă la cuptor pentru 5 minute.

Deliciosul de Vaslui recomandă servirea rulourilor de omletă cu pui cât sunt călduțe.

Trucuri: Pentru cei mai somnoroși, Deliciosul de Vaslui recomandă ca toate cumpărăturile să fie făcute cu o zi înainte, pentru a putea dormi mai mult.
 

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

10.06.2016

Copănele de pui fermecate

Copănele cu legume,
Știți voi cum li se mai spune?
Copănele fermecate.
Haideți să trecem la fapte!

În mai puțin de o oră,
Poți să pleci la joc la horă.
Că mâncarea va fi gata,
Delicioasă, cum nu-i alta.

N-ai nevoie de-ajutor,
Dificultate: ușor.
Și nici nu-i costisitor
Deliciosul puișor.

Lista cu ce-avem nevoie:

6 copănele de pui Deliciosul de Vaslui
4 roșii
• 8 ciuperci champignon
4 ardei grași
2 cepe
¼ ceașcă de ulei de măsline
sare și piper
oregano

Pasul 1: Pregătim legumele. Mai știți ideile pe care vi le-am dat ca să nu mai plângeți atunci când tăiați ceapa? E momentul să le puneți în aplicare pentru că avem de curățat & tăiat cele 2 cepe.

Pasul 2: Tot la legume suntem. Curățăm ardeii de sâmburi și cotor curățăm ciupercile. Apoi, pe toate aceastea le tăiem și le amestecăm, formând cu ele un pat de legume, peste care presărăm sare și piper.

Pasul 3: Trecem de la legume la carne. Le ungem cu puțin ulei și piper, uniform, pe ambele părți, apoi le aranjăm în tavă, peste legume.

Pasul 4: Turnăm în tavă și sfertul de ceașcă de ulei și punem totul la cuptor 35 minute, preîncălzit la 180 de grade.

Trucuri: Fermecatele copănele cu legume sunt delicioase calde. Așa că... nu mai sta pe gânduri, nu întârzia la masă!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

20.05.2016

Pulpe de pui la cuptor cu smântână și cașcaval

Din cartea mea de bucate,
Pulpe de pui fermecate
Vă învăț să gătiți,
Dar vă fac și să zâmbiți.

Avem fani pulpe de pui
De-ale Deliciosului?
Dacă da, ASTA-I REȚETA!
Haide și uită dieta!

Și așa cum ți-am mai spus,
De gătit greu nu-s.
Iar de pare complicat,
Poți să te-apuci de cântat.

Listă de cumpărături:

• 4 pulpe de pui Deliciosul de Vaslui
• 80 g smântână
• 80 g cașcaval
• 4 căței de usturoi
• sare
• piper
• unt

Lista nu-i așa de mare,
Hai să facem mâncare!

Pasul1: Ungem o tavă cu unt și adăugăm pulpele de pui.

Pasul2: Într-un bol, amestecăm smântâna cu usturoiul pisat, cu sarea și cu piperul.

Pasul3: Peste pulpele de pui punem acest sos și amestecăm puțin. Radem cașcaval, noi mai râdem puțin.

Pasul4: Introducem tava la cuptor, la foc mediu, o lăsăm 5 minute acoperită, apoi îl îndepărtăm, pentru a se rumeni bine.

Pasul5: Așteptăm cuminți să treacă 45-50 de minute, mai tragem cu ochiul la ce e întâmplă pe Facebook, mai tragem cu ochiul la ce se întâmplă la cuptor.

Poftă bună

Cu Deliciosul împreună!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

15.04.2016

5 moduri de a găti un pui grill pe gustul întregii familii

Multe sunt felurile în care pot fi gătit și pregătit. Câteva le poți citi în cartea mea “Bucate ca-n povești”, altele le găsești povestite de prietenii mei, pe Facebook.
Astăzi, împreună, descoperim 5 moduri în care poți găti un pui grill delicios, astfel încât cei dragi ai tăi să rămână uimiți și bine hrăniți.

1. SĂNĂTOS. Fie că e vorba de puii tăi de om, fie că e vorba de jumătatea ta mai delicioasă, Deliciosul de Vaslui este cel mai sănătos pui pentru toți cei de-acasă. Ai pofticioși care poftesc la mâncarea fast-food din oraș? Știi că ești doar la un Delicios distanță de a le oferi o alternativă sănătoasă, ușor de gătit chiar la tine în bucătarie? Așa poți fi sigur că ceea ce gătești este un pui neinjectat, dintr-un loc cu așternut de paie, hrănit cu cereale, a cărui creștere nu a fost stimulată în niciun fel, pe care-l poți condimenta și găti cum poftești.

2. GUSTOS. Mai ții minte când erai și tu un pui de om și te jucai cu vecinii tăi, iar dintr-o dată simțeai mirosul de mâncare și se auzea un mult așteptat “Hai la masă”? Gustul meu adevărat de pui te va face să te întorci în timp, pe când aduceau părinții tăi un puiuț de la bunica. Oferă-ți această bucurie de a-ți aminti de copilărie, dă-le ocazia și celor dragi să simtă același lucru, ori să-și facă amintiri delicioase despre mese tradiționale gătite cu Deliciosul de Vaslui.

3. VARIAT. Câte case, atâtea feluri de a mă găti. Iar când mă vezi cât de voinic sunt, chiar și după ce mă gătești, îți dai seama că poți face multe  cu mine. Mâncăcioșii tăi vor fi sigur mulțumiți, mai ales că au de unde să mai ceară încă o porție. Unii mă preferă mai rumenit, alții mai puțin, dar orice variantă ai alege din diversitatea de rețete pentru care pot fi folosit, te vei convinge că-s delicios.

4. UȘOR. Când ești un om ocupat, ca mai toți, după o zi lungă la serviciu, nimic nu e mai ușor de făcut ca un Delicios la cuptor. Aproape că mă gătesc singur. În plus, sunt tot timpul la dispoziția ta, cu idei delicioase și trucuri pentru a fi sigur că foamea de lup va fi potolită cu succes, dar fără prea multe eforturi.

5. DISTRACTIV. Sigur a aflat toată lumea că sunt cel mai sociabil și distractiv pui. Și nu, nu e numai vorba de mine, gătitul cu mine în bucătărie este cel puțin la fel de amuzant și distractiv ca glumițele și rimele mele. Mesele în familie vor fi pline de veselie,  gust adevărat de pui și arome delicioase. Iar după ce toată lumea a mâncat tot din farfurie, vă aștept pe Facebook, să spunem “Sărut-mâna pentru masă!”

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

 

17.02.2016

Rulou din piept de pui

Pentru cei ce fac mâncare
Le dau recomandare,
Că o mâncare pe măsură
Le dă sănătate bună,
Stresul imediat dispare,
Simți o mare ușurare.
De aia eu la toți vă zic,
Fie mare, fie mic,
Ca nicicând să nu lipsească
Deliciosul de pe masă.
Și chiar acuma vă propui
"UN RULOU DIN PIEPT de PUI"
 
Listă de cumpărături:
 
  • 1 piept de pui întreg
     
  • 1 felie șuncă presată
     
  • 1 felie cașcaval
     
  • 1 linguriță mustar
     
  • 1 castravete tăiat în 4, pe lung
     
  • 1 gogoșar murat
     
  • 1 lingură pesmet
     
  • 1 ou
     
  • 1 lingură făină
     
  • 4 linguri ulei
 
Se adapteaza cantitățile în funcție de câte rulouri se dorește.
Se tranșează pieptul Deliciosului ca pentru grătar și se bate bucata de carne cu ciocanul de șnițele, să se întindă bine, pentru a fi cât mai lată. Se unge pieptul de pui cu un strat de mustar, peste el felia de șuncă presată, apoi felia de cașcaval, castravetele tăiat și în final gogoșarul. Se rulează pieptul pentru a se obține un rulou. Pentru a finaliza, trebuie să procedezi ca pentru șnițel. Dai ruloul prin pesmet, apoi prin ou, prin faină, și iar prin ou. Îl pui în ulei încins și-l prăjești. După ce s-a răcit, îl tai în feliuțe.


Poftă bună! Mulțumim și pe Facebook vă poftim!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

20.01.2016

Frigărui din piept de pui

De e iarnă, de e vară,
Deliciosu-i o comoară
Ce-ți face viața ușoară.
Iată, astăzi, dragul pui
Îți spune secretul lui:
Cum să gătești FRIGĂRUI.
Nu e greu, ba-i prea ușor.
N-ai nevoie de-ajutor
Și-o să-nțelegi din zbor.
 
Listă de cumpărături:
•    500 g de cubulețe/bucăți tăiate din piept dezosat, fără piele de la Deliciosul de Vaslui
•    2 ardei grași roșii
•    2 ardei grași galbeni
•    4 cepe galbene uscate
•    500 g de ciuperci
•    5 roșii
•    sare
•    bețișoare de bambus
 
Dacă n-ai uitat nimic,
Să ne punem pe gătit!
 
Pasul 1: Spălăm cubulețele din piept de pui, le condimentăm după cum poftim.
Pasul 2: Avem de lucrat cu legumele, destul de multișoare. Curățăm ardeii, îi spălăm și îi tăiem cubulețe. Apoi tăiem în 4 ceapa, ciupercile și roșiile.
Pasul 3: Luăm un bețișor și punem pe el ceea ce am tăiat până acum.
Pasul 4: Suntem atenți, nu ne repetăm, nu punem o bucățică de carne lângă o altă bucățică de carne. O frigăruie perfectă se face respectând ordinea aceasta: ardei roșu, Delicios, ceapă, Delicios, ardei galben, Delicios, roșie, Delicios, ciupercă.
Pasul 5: După ce am înșirat toate ingredientele frumos pe bețișorul de bambus, le punem la copt, pe grătar.

 
Și apoi ne gândim
Ce garnitură pregătim
Și cu ce sos le servim!

 
 Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui
20.11.2015

Pui pe sticlă la cuptor

Tot din cartea-mi de bucate,
Cu rețete minunate,
Astăzi vom găti cu spor
Pui pe sticlă la cuptor.

Poate-ți pare complicat,
Poate că te-ai speriat...
Însă-ți spun să fii pe pace!
Puiul repede se face.

Nici măcar nu-i foarte greu,
Doar ai ajutorul meu.
Îmi poți cere orice sfat.
Sunt aici, sunt dedicat.

Listă cu ce-avem nevoie:


• 1 pui întreg Deliciosul de Vaslui
• 9 căței de usturoi
• 1-2 linguri de ulei de măsline
• 2-3 foi de dafin
• 1 legătură de pătrunjel
• apă
• piper măcinat
• boia dulce
• boia iute
• rozmarin
• condimente pentru carne de pui

Sper că n-ai uitat nimic!
De gătit ești pregătit?
Să vedem ce-i de făcut
Și dacă durează mult!


Pasul 1: Spălăm puiul, interior-exterior :) , apoi îl ștergem.
Pasul 2: Avem de preparat o marinată. Într-un bol, amestecăm usturoiul (pisat) cu pătrunjelul tocat mărunt, adăugăm boia dulce și iute, piper, rozmarinul și condimentele pentru carne de pui. Tot aici, punem uleiul de măsline, apa și amestecăm bine până ce obținem consistența unei paste.
Pasul 3: Cu amestecul obținut, ungem puiul și îl lăsăm la marinat.
Pasul 4: Umplem cu apă rece o sticlă de 0,5 l (o sticlă din sticlă, firește), pe care aranjăm puiul.
Pasul 5: În tava de la cuptor, punem 0,5 l  de apă, usturoiul tăiat feliuțe și foile de dafin și, bineînțeles, puiul. Dăm și drumul la cuptor între timp, măcar cu 10 minute înainte, să se încălzească.
Pasul 6: Totul trebuie pus și lăsat în cuptor 2 h. Din când în când, îl stropim cu zeama din tavă, nu uităm de el complet.

Și-ntre timp, să nu uităm:
Mai glumim, mai comentăm.

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

09.10.2015

SĂLATĂ CU PIEPT DE PUI

De bucate ca-n povești
Pe-ndelete-ai să citești,
Mă vei descoperi zâmbind
Și te vei distra gătind!
Poate nu-i o întâmplare
Că-s un pui cu aripioare!
Pieptul meu e fraged, bun,
Ce să faci cu el îți spun:
O salată ușurică!
Nu e greu, nu-ți fie frică!
Bonus: cheltuială mică!
Tu ia repede-o punguță,
Căci mai jos ai o listuță
Cu tot ce-i de cumpărat.
Să nu zici că ai uitat!
 
Listă de cumpărături:
•    1 piept de pui Deliciosul de Vaslui
•    1 țelină mare
•    maioneză
•    castraveți murați
•    sare
•    pătrunjel
•    piper

După ce te-ntorci acasă,
Scoate tot ce ai în plasă
Și urmează cei trei pași,
Ușurei, de copilași:

Pasul 1: Punem pieptul de pui la fier în apă cu sare, iar apoi îl tăiem mărunt.
Pasul 2: Curățăm țelina de coajă și o dăm prin răzătoarea mare. Separat, tăiem castraveții și îi amestecăm cu puiul și țelina.
Pasul 3: Adăugăm 3 linguri de maioneză și câteva fire de pătrunjel, amestecăm bine și condimentăm după gust.
Trucuri: Salata cu piept de pui este ideală rece. Din acest motiv, este bine să fie ținută 15 minute la rece înainte de a fi servită. Pentru cine își dorește o salată fină și rapidă, pentru mese speciale, adăugăm la salata prezentată puțin ananas din conservă și putem condimenta cu piper alb.

Poftă bună  tututor
Și să mă gătiți cu spor!

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui
23.07.2015

Pui în crustă crocantă

Pentru o masă ca în oraş, cu un pui crocant, Deliciosul de Vaslui vă propune o rețetă ce vă satisface pofta de pulpe și aripioare de pui crocante, chiar în bucătăria de la voi de acasă. În felul acesta, știi că ce mănânci e cu adevărat DELICIOS.

Ingrediente

1-1,5 kg Pulpe de pui Deliciosul de Vaslui sau
1-1,5 kg Aripioare de pui Deliciosul de Vaslui
1 linguriță de piper
1 vârf de cuțit de oregano uscat
1 vârf de cuțit pudră de ghimbir
1 vârf de cuțit de nucșoară rasă
1 linguriță rasă de paprika dulce
1 linguriță de sare

Pentru crustră

150-200 g de făină
1 linguriță de ceapă rasă fin
2 căței de usturoi răzuiți bine
1 pahar lapte bătut
saramură dintr-un litru de apă
2 linguri de sare
ulei pentru prăjit

Mai multe detalii pe Blog Safir

Vezi produsele din carne de pui Deliciosul de Vaslui

CATEGORII

ARTICOLE RECENTE

Pui cu castane asezonat, pentru un Crăciun de neuitat
Deliciosul de Vaslui - 21.12.2017

O rețetă ideală pentru Crăciun astăzi eu îți propun: pui cu prune și castane asezonat, cu garnitură alintat, care sigur îți va fi pe plac. Descoperă rețeta mea, hai la mine pe blog, nu mai sta!

[ ... mai mult ]

Decorăm și reciclăm, Crăciunul îl așteptăm
Deliciosul de Vaslui - 07.12.2017

Idei ingenioase am adunat pentru ornamente de creat din materiale de reciclat: casa să-ți fie luminoasă și masa gustoasă, bineînțeles, cu un Delicios pe masă. Așa cum te-am obișnuit, și anul acesta m-am gândit frumușel cum să ne gătim cuibușorul pentru Crăciun, așa că uite ce-ți propun:

[ ... mai mult ]

Gătește rapid și ușor pui suculent la cuptor
Deliciosul de Vaslui - 23.11.2017

Am sosit cu forțe noi și cu trucuri de soi, de la specialiști aflate, cu drag ție înmânate, pentru un pui la cuptor pe care-l vei găti foooarte ușor. Descoperă care sunt sfaturile mele și odată aplicate, vei fi un bucătar și mai bun decât ești deja.

[ ... mai mult ]

Newsletter
Deliciosul socializează
Facebook
g+
Youtube

© Deliciosul de Vaslui 2017. Toate drepturile rezervate. | ANPC